Predici

rugaciunea
23 octombrie 2016

Exemplul lui Pavel

Exemplul lui Pavel

Filipeni 2:12-18 Seria “Filipeni”, o serie inspirată din Epistola lui Pavel către Filipeni, despre cum să avem bucurie de sus, necondiţionată! În a doua parte a capitolului 2, Pavel ne arată exemplul lui însuşi în ceea ce înseamnă o gândire smerită, unul din secretele bucuriei necondiționate. Youtube

9 august 2015

Cum să ne rugăm

Cum să ne rugăm

Iacov 5:13-20 Acesta este al 14-lea studiu, şi ultimul, din seria “Maturitate”, vorbind despre cum să ne maturizăm în ceea ce priveşte practica rugăciunii, învăţând când şi cum să ne rugăm, şi privind la exemplul profetului Ilie.

15 februarie 2015

Lucruri Importante – Disciplina Biblică

Lucruri Importante - Disciplina Biblică

Evrei 12:5-11 Cum se face că unii creştini cresc spiritual, iar alţii nu? Adevărul este că noi ori creştem, ori regresăm spiritual. Studiul de faţă vorbeşte cel de-al cincilea lucru important: Disciplina Biblică. Dacă vrem să creştem spiritual prin lucrurile importante învăţate până acum (Biblia, rugăciunea, biserica locală, ucenicia) avem nevoie de disciplină – disciplina […]

8 februarie 2015

Lucruri Importante – Ucenicia

Lucruri Importante - Ucenicia

Cum se face că unii creştini cresc spiritual, iar alţii nu? Adevărul este că noi ori creştem, ori regresăm spiritual. Studiul de faţă vorbeşte cel de-al patrulea lucru important: Ucenicia. Dacă vrem să creştem spiritual, trebuie să învăţăm să fim ucenici ai lui Isus prin prin prioritizare, renunţare şi a plăti preţul ascultării de El. […]

Page 1 of 2