Cele 7 Biserici – Efes

20 January, 2013

Vorbitor

Serie de predici

Program

Descriere

Prima biserică din cele şapte, căreia îi vorbeşte Isus la începutul cap.2 din cartea Apocalipsei, este cea din Efes. Isus îi laudă pe credincioşii de acolo pentru hărnicia, sacrificiul şi rezistenţa lor în slujirea faţă de El, dar critica lui atinge aspectul central al relaţiei cu El – dragostea faţă de El. În loc să-i criticăm pe creştinii din Efes, trebuie să citim, să ascultăm şi să păstrăm în smerenie sfaturile Sale(Apoc.1:3), ca astfel să ne amintim unde am căzut noi şi cum putem să ne întoarcem cu pocăinţă la faptele dintâi (Apoc.2:5).