Predici

credinta
21 June 2015

Cum să fim înţelepţi unii cu alţii

Cum să fim înţelepţi unii cu alţii

Iacov 3:1-12 Acesta este al 8-lea studiu din seria “Maturitate”, vorbind despre cum să trăim cu înţelepciune în relaţiile noastre, deosebind înţelepciunea umană şi alegând înţelepciunea “de sus”, cea integră, paşnică, agreabilă, miloasă, sinceră, având ca rezultat tot felul de fapte bune. Youtube [download id=”3169″]

3 May 2015

Cum să beneficiem din încercări

Cum să beneficiem din încercări

Iacov 1:2-12 Studiul de faţă ne propune o incursiune în Epistola lui Iacov, pentru înţelegerea Maturităţii Spirituale pe care Dumnezeu doreşte să o realizeze în fiecare dintre copiii Săi. Acesta este al 2-lea studiu din seria “Maturitate”, vorbind despre înţelegerea încercărilor vieţii şi cum să trecem prin ele având o atitudine bună, o minte informată, […]

19 April 2015

Creştinul şi Îndoiala

Creştinul şi Îndoiala

Ioan 20:19-29 În “Duminica Tomii” ne-am apropriat de acest subiect ‘ferit’ uneori, dar de care avem parte cu toţii – îndoiala. Biblia conţine multe exemple în acest sens, lucru care poate fi o încurajare pentru noi. În mesajul de faţă înţelegem că îndoiala este normală, dar trebuie să ne conducă la dovezile oferite de Dumnezeu, […]

12 April 2015

El a înviat pentru noi

El a înviat pentru noi

1 Corinteni 15 Paştele a venit, dar ştim noi ce sărbătorim? Cât de fundamentală este învierea lui Isus pentru noi? Mesajul de faţă are scopul de a ne ajuta să înţelegem că învierea lui Cristos este fundamentală pentru mesajul, credinţa, mărturia, iertarea, salvarea şi viitorul nostru. Astfel noi avem posibilitatea de a-L accepta ca Mântuitor […]

Page 6 of 7